Compania Varsovia Motor din Polonia îşi propune să contribuie la reducerea emisiilor aducând pe piaţă un sedan de lux numit Varsovia Concept, scrie Motor1.com.
Deşi constructorul promite că îl va lansa în lumea reală la un viitoar salon auto internaţional, luxosul sedan este departe de linia de producţie, mica firmă admiţând că are nevoie de o primire pozitivă din partea potenţialilor cumpărători înainte ca producţia să poată începe. Presupunând că totul merge conform planului, firma îl va construi, cel târziu, după 2018.
Varsovia Motor oferă doar câteva detalii despre sistemul de propulsie al conceptului. Acesta va folosi în principal energiea electrică şi un motor cu ardere internă ce acţionează ca un generator pentru încărcarea bateriilor.
Compania susţine că gama de motoare va oferi 217.5 mile (350 km), sau 528 mile (850 km), cu ajutorul unui rezervor plin de combustibil. Acceleraţia, de la 0 la 100 de kilometri pe oră, s-ar face în mai puţin de cinci secunde.
Designeri-ii au avut ca sursă de inspiraţie sirena de pe blazonul oraşului, porţiuni ale aripilor şi uşilor din faţă fiind decorate cu o textură care dă aspectul de solzi. Creatura mitica are, de asemenea, şi o reprezentare stilizată pe ornamentul capotei.